Fire resorbabile PDO

Sunt o procedură relativ nouă apărută în estetică; este extrapolată din chirurgia cardiacă de unde s-a preluat materialul PDO(POLYDIOXANONA), un polimer 100% biodegradabil și foarte biocompatibil cu corpul uman (are extrem de puține reactii alergice).

Sunt versatile, la modul că s-au dezvoltat tehnici și măsuri de aplicare a lor pentru toate zonele feței și corpului, oferind soluții relativ rapide, mulțumitoare și poate mai puțin costisitoare.

Se dizolvă, digeră în decurs de 6-9 luni, de la data inserație oferind zonei atât un efect de lifting, cât și unul de revitalizare (induc destul de puternic un proces de resinteză și refacere a colagenului la locul implantarii lor).

Procedura nu este una dureroasă, se efectuează sub anestezie locală cu cremă anestezică sau microinjecții cu substanța anestezică. Este o procedură invazivă, chiar dacă într-un grad mic, așadar nu pot fi excluse vânătăile și umflăturile care sunt direct proporționale cu cantitatea și calibrul firelor introduse cât și, bineințeles, cu reactivitatea fiecărei persoane în parte.

Cine este pacientul care poate apela la această procedură pentru față

  • persoana care observă că, în urma unei slăbiri sau ca urmare a înaintarii în vârstă, nu și-a pierdut totuși volumul feței ci are doar o distribuție inestetică a lui (față în picatură, obrajii căzuți...)
  • persoana care consideră că este mai avantajos din punct de vedere financiar să-și rezolve ridurile prin introducerea subcutanat a acestor fire versus toxina botulinică (ca idee toxina botulinică are o durată a efectului de aproximativ 3,5 luni iar firele între 1,5-2ani) pentru corp:în același context (postslăbire sau de vârstă) se pot retensiona, îmbunătății zone cu piele lăsată sau ridată cum sunt: gât, decolteu, brațe, coapse, abdomen, genunchi.

Acum și despre efecte mai puțin știute de catre pacienți:

  • este efectul de fibroză pe traiectul firului; acest lucru este explicat de faptul ca oricât este de biocompatibil materialul din care este compus firul, rămâne totuși un corp străin pentru organismul uman și timp de 6-9 luni, cât durează până se topește complet, el declanșează un proces de inflamație locală cronică care duce la fibroză. Firmele producatoare oferă date despre gradul procesului de fibroză, grade care variază între 0-50% (N.B. Personal, mă îndoiesc de 0%!). Întrebarea automată care derivă din explicația de mai sus este: cât este de periculoasă aceasta fibroză? Fibroza, în sine nu este deloc periculoasă, însă în timp, după mai multe ședințe de introducere a firelor, planurile dermo-adiposo-muscular devin mai rigide, nu mai alunecă între ele și aici are de suferit expresivitatea (nu dispare, este însă afectată) și, în plus, este mai dificil să se realizeze un lifting chirurgical (un motiv pentru care eu nu accept sa introduc aceste fire la persoanele tinere și foarte tinere la nivelul feței)
  • Persoanele care suferă de boli autoimune, care au tratament imunosupresor, care sunt însărcinate sau alăptează, care au o laxitate exagerat de mare a pielii, care la cea mai mică zgarietură dezvoltă cicatrici hipertrofice sau cheloide NU pot fi candidate pentru această procedură.
  • Trebuie subliniat faptul că apelând la această procedură considerați că veți obține un rezultat satisfacator și natural, nu este chiar așa. Personal, apreciez puterea firelor însă cum am mai spus și în alte dăți un efect frumos se obține în estetică combinând procedurile. Nicio nouă procedură nu vine cu scopul să elimine altă procedură, nicio procedură nu cumulează toate beneficiile celorlalte. Tot ce trebuie făcut de către dvs este să apelați la sfatul medicului dermatolog sau de chirurgie plastică!
  • Cât costă

    E recomandat ca prima dată să veniți la o consultație, unde se va stabili de câte fire aveți nevoie și dacă tratamentul vi se potrivește.

    Tip fir Preț
    Fir PDO monofilament - 1 firde la 20 EUR
    Fir PDO lung - 1 firde la 120 EUR
SUS